Cursul Practica Consilierului de Etică / Integritate are ca scop facilitarea identificării dilemelor etice cu care angajații şi organizația se confruntă, însuşirea respectării normelor de conduită de către personalul contractual şi funcționarii publici prin aplicarea prevederilor OUG 57/2019, privind Codul Administrativ cu referire la coordonarea, controlarea şi monitorizarea, dezvoltarea competențelor de ghidare şi evaluare etică organizațională.

Cu sprijinul deosebitei experiențe a lectorului, participanții vor rezolva cu usurință problemele de integritate, de raportare, de identificare a unor modalități de ieşire din dileme etice, care sunt congruente cu viziunea comună a angajaților sau a organizațiilor.

Avantajele participării la cursul Practica Consilierului de Etică / Integritate, organizat de Expert Aktiv Group: programul de specializare este organizat pe tot parcursul anului completat cu tot ceea ce apare nou, suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, vă asigurăm că le veți găsi aici.

Traineri Practica Consilierului de Etică

formator în pregătirea experţilor privind prevenirea şi combaterea corupţiei, expert în investigarea fraudelor economice/informatice, în managementul investigării macrocriminalităţii, şi în asigurarea eticii şi integrității în administrația publică.

AVANTAJE Practica Consilierului de Etică

În atenția funcționarilor publici: cursurile corespund art. 479 din Codul Administrativ, care prevede condițiile pentru promovarea în grad profesional.
Pentru participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii, a 5-a taxă de instruire, GRATUIT!

Cazarea şi micul dejun pentru însoţitor.

CERTIFICARE Practica Consilierului de Etică

La sfârşitul sesiunii, în urma evaluării, se acordă CERTIFICAT DE ABSOLVIRE A.N.C. pentru ocupaţia “EXPERT PREVENIRE ŞI COMBATERE A CORUPŢIEI”, COD COR 261920, în conformitate cu prevederile O.G. nr.129/2000 republicată şi supliment europass, eliberat în conformitate cu Ordinul comun MMFPS/MECTS, nr.4469/12 iunie 2012 şi a Deciziei PE şi CE nr.2241/2004/CE din 2004, în care se vor înscrie competențele dobândite.

Tematica
Practica Consilierului de Etică

Etica organizațională. Comportament etic și non-etic; cauze ale comportamentului non-etic.
Incompatibilități și conflicte de interese; cazuri practice.
Incidentul de integritate.
Analiza incriminării faptelor de corupție.
Modalități faptice de comitere a actelor de corupție; fapte care deşi nu sunt, pot fi interpretate ca fapte de corupție.
Identificarea potențialelor conflicte de etică din cadrul entității.
Consilierul de etică; profilul, rolul şi atribuțiile consilierului de etică; funcții specifice și modalități de realizare.
• Strategii utilizate de consilierul de etică în lucrul cu angajații entității.
• Raportarea incidentelor etice şi rolul denunțurilor (whistle-blowers).
• Cadrul legislativ românesc/ european care susţine activitatea consilierului de etică şi metodele abordate în rezolvarea situaţiilor/dileme etice apărute în cadrul instituţiei.
• Principiile, metodele şi instrumentele utilizate în desfăşurarea activităţii de consiliere etică. Auditul de etică.
Corelarea activității consilierului de etică cu Codul de etică şi integritate.
Planul de integritate de la elaborare, la evaluare şi raportări.
Consilierul de integritate; funcții și atribuții, conform legislatiei în vigoare.
Proceduri de prevenire a comportamentelor lipsite de etică, incidentelor de integritate și faptelor de corupție.
Sistemul național de integritate publică; prevenția şi Strategia națională anticorupție.
Aplicarea prevederilor HG 563/2016, privind Strategia anticorupție, privitor la normele de conduită, consilierul de etică şi funcțiile sensibile
Jurisprudența şi studii de caz.

Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.

Momentan cursul nu este disponibil. Pentru mai multe detalii contactati specialistii nostri la telefon: 0753.025.978 sau e-mail: office@expertaktiv.ro.