Cursul Managementul Comunicării,  se adresează managerilor, departamentelor, compartimentelor de comunicare din cadrul organizațiilor, firme private, companii, autorități publice, locale, departamentelor de resurse umane, managerilor de proiecte, celor care doresc să dezvolte o activitate în PR sau să se perfecţioneze în domeniu, și abordează temele specifice ale domeniului relațiilor publice și comunicării, care definesc și conferă valoare modului în care organizația își definește identitatea.

În cadrul acestui curs  sunt vizate aspectele practice ce caracterizează comunicarea interpersonală, de grup, în organizații, de masă, precum și legătura directă dintre comunicare și persuasiune, comunicare și manipulare.

Comunicarea și relațiile publice în acepțiunea modernă a managementului reprezintă o componentă vitală a sistemului de management general al unei organizații, iar experiența lectorului  este pusă la dispoziția participanților prin brainstorming, rollplay interactiv.

La cursul Managementul Comunicării, participantul va acumula noi cunoștințe privind atribuțiile unui responsabil cu relațiile publice și comunicarea. Astfel, un responsabil de relații publice își va construi, întotdeauna, graficul acțiunii pornind de la o solidă bază de cunoștință și experiență, va cunoaște legislația de bază privind activitatea desfășurată de organizația pe care o reprezintă.

Cursul Managementul Comunicării, este absolut necesar și deosebit de important pentru orice agent economic, instituție publică, companie, care are obligativitatea de a implementa, gestiona și dezvolta un sistem al comunicării corect și eficient. Lectorul va pune la dispoziția participanților tehnici și metode moderne privind comunicarea și stabilirea unor relații publice corecte. Ca și exemplu, din studierea presei se pot obține informații cu privire la renumele instituției sau organizației, reflectarea modului de desfășurare a acțiunilor de relații publice desfășurate de concurență, opoziție, salariați și rezultatele obținute de aceasta, eventualele puncte slabe ale programelor lor de relații publice, greșeli ce pot fi speculate.

Printre avantajele participării la acest curs, organizat de Expert Aktiv Group, se numără faptul că: se pot organiza cursuri de acest profil pe tot parcursul anului completat cu tot ceea ce apare nou inclusiv din punct de vedere ocupațional, în domeniul legislației, oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune. Avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.

De asemenea, cursul Managementul Comunicării se poate desfășura la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate cu cei mai buni experți în domeniu.

Traineri
Managementul Comunicării

Conf. Univ. dr. Monica PĂDURARU – Specialist practician în managementul comunicării şi conflictelor, expert în tehnici şi metode evoluate de evaluare profesională.

CERTIFICARE Managementul Comunicării

Se eliberează Certificat de participare și competențe emis în baza tematicii abordate și a legislației, de către furnizorul de formare profesională.

Tematica
Managementul Comunicării

Dezvoltarea abilităților de comunicare interpersonală și adaptarea stilului de comunicare în funcție de situații și de publicul vizat.
Aspecte practice privind fluxurile de comunicare: top management, angajați, public, colaboratori, parteneri, terți, organe de control.
Motivarea salariaților și dezvoltarea de noi proiecte: resurse utile; punți de legătură intre manager şi salariati; stabilirea țintelor de atins;
Comunicare internă; armonie în echipă:
• planul de comunicare internă; analiza problemelor organizației, în vederea definirii unui plan de comunicare;
• definirea audiențelor; definirea mesajelor din planul de comunicare; definirea mijloacelor de comunicare;
• monitorizarea planului și integrarea feedback-ului de la membrii organizației; instrumente utile pentru comunicare.
Analiza practică a principiului “de la comunicare la rezultat”.
Comunicare organizațională și campanii integrate: social media & online strategy; conferințe de presă și speech; menținerea relațiilor; analiza concurenței; organizarea de evenimente; pregătirea întâlnirilor de lucru; tehnici de negociere ca formă de comunicare managerială.
Construirea și motivarea echipei; comunicarea şi identitatea organizaţiei: procesul de construire; managementul imaginii; comunicarea internă: forme ale comunicării şi utilizarea lor eficientă.
Construirea unei baze de date cu jurnalişti; stabilirea unui media-plan; stabilirea unor parteneriate media şi monitorizarea efectelor.
Comunicarea interpersonală: bariere, strategii; persuasiune şi argumentare în comunicarea interpersonală.
Tipuri de comunicare şi analiza lor: comunicarea scrisă/comunicarea verbală (ton, timbru, intonaţie); comunicarea nonverbală, comportament, folosirea timpului.
Rolul specialistului în PR; profilul și reguli de bune practici.
Modalităţi practice de comunicare în instituţii/organizaţii:
• reţele de comunicare: feedback, comunicarea faţă în faţă, comunicarea prin şedinţe; modele, rapoarte;
• documente manageriale: agenda (document de şedinţă), procesul-verbal (minută), scrisoarea (comunicare internă sau externă);
• memorandum; nota internă; raportul managerial;
• relația cu mass-media; monitorizarea presei.
Practica campaniilor de imagine: campanii de imagine pentru instituții publice; campanii de imagine pentru lideri de opinie; campanii de imagine pentru ONG; campanii de relații publice pentru evenimente.
Tactici şi tehnici care fac eficiente strategiile de relaţii publice; tipuri de instrumente ale relaţiilor publice; evaluarea eficienței tehnicilor.
Managementul situaţiilor de risc în sistemul comunicării şi al relaţiilor publice: aplicaţii practice privind detensionarea unei situaţii de criză, consecinţele comunicării deficitare sau ale absenţei comunicării.
Comunicarea de criză şi rolul managerului în evoluţia conflictelor:
formularea problemei; identificarea părţilor implicate; cunoaşterea nevoilor reale/de bază/din spatele celor declarate, afişate; întocmirea “hărţii conflictului”; găsirea punctelor de întâlnire a nevoilor, cooperarea, brainstorming-ul, analiza SWOT.
Locuri de muncă dificile şi prezenţa conflictului: surse de conflict, nivele de existenţă ale conflictului, tipuri de conflict.
Tipologii persoane dificile: Agresivitatea acceptabilă vs. Agresivitatea inacceptabilă
Managementul timpului și al stresului: oameni diferiţi, conflicte diferite: influenţa factorului nativ, influenţa educaţiei, influenţa mediului, modalităţi diferite de a reacţiona în stări conflictuale.
Coaching-ul pentru dezvoltarea performanței: Ce schimbări se pot obține prin coaching. Coaching individual și coaching de echipă; jocuri de rol.

Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.

Momentan cursul nu este disponibil. Pentru mai multe detalii contactati specialistii nostri la telefon: 0753.025.978 sau e-mail: office@expertaktiv.ro.