Cursul Codul Muncii 2019 este autorizat ANC și aduce în dezbatere, analiza celor mai recente modificări legislative ale Codului Muncii 2019, ca sprijin al salariaților din domeniul resurselor umane, al inspecției muncii, al salarizării, al legislației în domeniu.
Cursul Codul Muncii 2019 ajută la însuşirea şi aplicarea acestora în domeniul managementului resurselor umane de top, dezvoltarea capacităţii de lider prin determinarea celor mai noi viziuni strategice.
Expertiza lectorilor este pusă la dispoziția participanților în cadrul cursului Codul Muncii 2019 în vederea găsirii soluțiilor optime la problemele acestora, fiecare caz în parte fiind tratat cu maximă responsabilitate. Modificările legislative efectuate în cursul anului 2019 vor fi completate de spețe reprezentative, dar și de norme metodologice de aplicare a reglementărilor în domeniul legislației muncii, aspect care țin de REVISAL. Codul Muncii actualizat 2019, reglementat de Legea nr. 53/2003, analizează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii. Prevederile actualului Cod al Muncii, se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, legislația muncii suferind în această perioadă modificări profunde, cu un impact deosebit asupra activității companiilor și mai ales a departamentelor juridic și de resurse umane. În ultima perioadă, s-au modificat și prevederile REVISAL, Registrul de evidență a salariaților, foarte important a fi cunoscute de personalul care își desfășoară activitatea în domeniu.
În cadrul cursului Codul Muncii 2019 vor fi analizate prin comparație, modificările introduse prin noua legislație față de prevederile vechilor acte normative. Este un curs absolut necesar și deosebit de important pentru orice organizație, agent economic sau instituție publică care are obligativitatea de a implementa, gestiona și dezvolta un sistem al resurselor umane corect din punct de vedere legislativ.
Avantajele participării la cursul Cursul Codul Muncii 2019 organizat de Expert Aktiv Group, este faptul că: aceste cursuri sunt organizate pe tot parcursul anului completate cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației, oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.
De asemenea, cursul Codul Muncii 2019, se desfășoară la munte, la mare, în funcție de programul nostru, în locațiile propuse de dumneavoastră, într-o atmosferă de studiu și socializare deosebită.
Traineri Curs Codul Muncii 2019
specialist în problematica şi legislaţia muncii, doctorand în dreptul muncii, formator cu experienţă didactică şi o activitate de peste 10 ani începând cu anul 2000 în cadrul Inspecţiei Muncii.
AVANTAJE Curs Codul Muncii 2019
În atenția funcționarilor publici: cursurile corespund art. 479 din Codul Administrativ, care prevede condițiile pentru promovarea în grad profesional.
Pentru participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii, a 5-a taxă de instruire, GRATUIT!
Cazarea şi micul dejun pentru însoţitor.
CERTIFICARE Curs Codul Muncii 2019
În urma evaluării, se acordă CERTIFICAT DE ABSOLVIRE A.N.C. pentru ocupaţia ”MANAGER RESURSE UMANE”, Cod COR 121207 sau ”INSPECTOR RESURSE UMANE”, COD COR 333304, însoţit de supliment descriptiv în care sunt înscrise competenţele dobândite. Certificatele sunt eliberate în conformitate cu prevederile O.G. nr. 129/2000 republicată.
Tematica
Curs Codul Muncii 2019
ANALIZĂ ŞI SPEŢE PRIVIND CELE MAI NOI MODIFICĂRI LEGISLATIVE:
NOU! Legea nr.127 din 8 iulie 2019 privind sistemul unitar de pensii.
Soluții la modificările legislative recente, cu referință la:
• noi termene pentru încheierea şi transmiterea unui CIM; CM cu fracțiune de normă;modificarea condițiilor de încheiere a CIM; modificarea condițiilor de încheiere a actelor adiționale: detalii practice;
• obligativitatea ținerii evidenței timpului de muncă; impactul modificărilor legislative în planul achitării drepturilor salariale;
• restricții la acordarea liberelor legale pentru cei de alte religii;
• faptele care constituie contravenții şi modul de sancționare; limite maxime la amenzile pentru munca nedeclarată;
• suspendarea CIM și efectele sale asupra activității desfășurate de salariat;
• modificarea deducerilor personale; analiză Pilonul II de pensii;
• modul de calcul CAS în cazul concediilor medicale;
• „veniturile negative”; noi categorii de venituri supuse impozitului pe venit;
• aspecte punctuale privind diferitele temeiuri de concediere;
• modificările CIM, inclusiv cele survenite în urma majorării salariului minim brut pe țară garantat în plată, diferenţiat în funcţie de nivelul de studii;
• facilități şi obligații privind salariile în domeniul construcțiilor, introduse prin OUG nr.114/2018 ;
Aspecte referitoare la CAS: veniturile care nu se cuprind în baza lunară de calcul a CAS; cotele de contribuții prevăzute în noul Cod Fiscal.
Tratamentul fiscal aplicabil, din punct de vedere al CAS și CASS, veniturilor realizate de persoanele fizice care desfășoară activități independente…
Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.