Cursul Sistemul achiziţiilor publice şi îndeplinirea obligaţiilor SCIM este autorizat ANC și se adresează persoanelor  care au în atribuții implementarea/derularea/perfecționarea sistemului de control intern managerial ca măsură necesară în contextul în care autoritățile contractante administrează pe de o parte fondurile publice alocate acestora, iar pe de alta patrimoniul public aflat în gestiunea lor.

De asemenea cursul Sistemul achiziţiilor publice şi îndeplinirea obligaţiilor SCIM se adresează și personalului din administrația publică implicat în activitatea de control intern, achiziții publice, personal de conducere, manageri etc.

Cursul Sistemul achiziţiilor publice şi îndeplinirea obligaţiilor SCIM işi propune de asemenea să prezinte aplicativ, o serie de instrumente care se constituie drept exemple de bună practică pentru dezvoltarea/ consolidarea SCIM și care sunt aplicabile tuturor autorităţilor contractante la nivelul cărora sunt desfășurate procese de achiziție publică.

La cursul Sistemul achiziţiilor publice şi îndeplinirea obligaţiilor SCIM vor fi analizate : aspecte practice relevante prin raportare la activitatea de control intern( planificarea, organizarea procedurii, executarea contractului); analiza celor 16 standarde pentru dimensionarea unui SCIM pentru o bună administrare a întregului proces de achiziție publică; eficientizarea controlului extern ex ante; eficientizarea controlului ex-post şi a auditului.

Avantajul participării la cursul Sistemul achiziţiilor publice şi îndeplinirea obligaţiilor SCIM organizat de Expert Aktiv Group, este faptul că organizăm cursul pe tot parcursul anului completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației privind controlul, că oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, că avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, că oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.

De asemenea, cursul , se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate.

Traineri Curs Sistemul achiziţiilor publice şi îndeplinirea obligaţiilor SCIM

• specialist în control, audit şi managementul riscului, experți practicieni în managementul sistemelor de control.
• specialişti din cadrul Agenţiei Naţionale pentru Achiziţii Publice (ANAP);

AVANTAJE Curs Sistemul achiziţiilor publice şi îndeplinirea obligaţiilor SCIM

În atenția funcționarilor publici: cursurile corespund art. 479 din Codul Administrativ, care prevede condițiile pentru promovarea în grad profesional.
Pentru participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii, a 5-a taxă de instruire, GRATUIT!

Cazarea şi micul dejun pentru însoţitor.

CERTIFICARE Curs Sistemul achiziţiilor publice şi îndeplinirea obligaţiilor SCIM

În urma evaluării, se acordă CERTIFICAT DE PERFECŢIONARE A.N.C. pentru ocupaţia „AUDITOR INTERN ÎN SECTORUL PUBLIC”, Cod COR 241306, însoţit de supliment descriptiv în care sunt înscrise competenţele dobândite. Certificatele sunt eliberate în conformitate cu prevederile O.G. nr.129/2000 republicată.

Tematica
Curs Sistemul achiziţiilor publice şi îndeplinirea obligaţiilor SCIM

Integrarea controlului intern managerial în activitatea de achiziții publice.
Dezvoltarea controlului intern la nivelul fiecărei autorităţi contractante:
• Scopul sistemului de control intern;
• Standarde critice ce trebuie urmate de toate autorităţile contractante.
Aspecte practice relevante prin raportare la activitatea de control intern: planificarea, organizarea procedurii, executarea contractului.
Analiza celor 16 standarde pentru dimensionarea unui SCIM pentru o bună administrare a întregului proces de achiziție publică.

Eficientizarea controlului extern ex ante:
• Eliminarea treptată a controlului sistematic ex ante al documentelor de licitaţie; Eşantionare;
• Modificări ale contractelor: clauze de revizuire; opțiuni; revizuirea prețului contractului de achiziție publică;
• Rezultatele controlului ex ante.
Îmbunătăţirea şi extinderea sistemelor pentru prevenirea conflictelor de interese:
• Conflictele de interese şi rolul autorităţii contractante; Identificarea şi detectarea conflictelor de interese;
• Consecinţe; Traficul de influenţă.
Eficientizarea controlului ex-post şi a auditului.
Baza juridică:
OSGG nr.600/2018 privind aprobarea Codului controlului intern managerial al entităţilor publice, cu modificările la zi;
HG 901/2015 (Strategia Națională în domeniul Achizițiilor Publice);
Ordin nr. 1760/ 21.06.2019, Metodologia de supervizare a modului de funcţ. a sistemului achiziţiilor publice/sectoriale, conces. de lucrări şi servicii;
Notificare ANAP referitoare la utilizarea DUAE, astfel cum a fost acesta integrat în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP);

Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.

Momentan cursul nu este disponibil. Pentru mai multe detalii contactati specialistii nostri la telefon: 0753.025.978 sau e-mail: office@expertaktiv.ro.