Cursul Etică şi Integritate dorește un real sprijin în dobândirea de competenţe privind cunoaşterea şi înţelegerea cadrului legal şi instituţional în domeniul promovării integrităţii şi combaterii corupţiei în organizaţii.
Cursul se adresează personalului cu studii superioare finalizate cu examen de licenţă din cadrul instituţiilor publice (ministere, agenţii guvernamentale şi din instituţiile autorităţilor publice locale) şi/sau private, funcţionarilor publici, managerilor, administratorilor şi în special juriştilor. Expertul în prevenirea şi combaterea corupţiei va consilia personalul de conducere, administrativ şi executiv al instituţiei în luarea deciziilor referitoare la aplicarea corectă a legislaţiei în vigoare.
În cadrul cursului , deosebita experiență și abilitățile oratorice ale lectorului sunt puse la dispoziția participanților pentru desfășurarea lucrărilor într-o atmosferă de lucru specială. Acest eveniment, se axează în principal pe prevederile Hotărârii nr. 583/2016 pentru aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie , a seturilor de indicatori de performanţă, a riscurilor asociate obiectivelor şi măsurilor din strategie şi a surselor de verificare, a inventarului măsurilor de transparenţă instituţională şi de prevenire a corupţiei, a indicatorilor de evaluare, precum şi a standardelor de publicare a informaţiilor de interes public.
La cursul Etică şi Integritate , vor fi analizate toate noutățile legislative, toate modificările la actele normative existente prin comparație cu cele recent abrogate. Este un curs necesar și deosebit de important pentru orice organizație care are obligativitatea de a implementa, gestiona și dezvolta un sistem de prevenire și combatere a corupției transparent și corect din punct de vedere legal.
Printre avantajele participării la acest cursul organizat de Expert Aktiv Group, se numără faptul că :acesta este organizat pe tot parcursul anului completat cu tot ceea ce apare nou, că oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, că avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, că oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, vă asigurăm că le veți găsi aici.
Traineri
Etică şi Integritate
Adrian IVAN, Formator în pregătirea experţilor privind prevenirea şi combaterea corupţiei, expert în investigarea fraudelor economice/informatice.
CERTIFICARE Etică şi Integritate
Se eliberează Certificat de competențe emis de furnizorul de formare profesională. La cerere, prin completarea formularului de înscriere, se eliberează suplimentul europass, în conformitate cu Ordinul comun MMFPS/ MECTS, nr. 4469/12 iunie 2012 şi a Deciziei PE şi CE nr. 2241/2004/CE din 2004, în care vor fi înscrise şi competenţele dobândite în legătură cu parcurgerea lucrărilor practice.
Tematica
Etică şi Integritate
Etică şi integritate ca parte a sistemului de control intern managerial, SCIM; implementarea standardului „Etică şi Integritate”.
Domenii profesionale susceptibile de a întâmpina conflicte de interese: afaceri, sănătate, guvern, mass-media, educație etc.
Implicații etice și legale ale conflictelor de interese.
Strategii de prevenire și gestionare a conflictelor de interese.
Transparență, responsabilitate și bune practici în abordarea conflictelor de interese.
Responsabilitatea individuală și organizațională în gestionarea conflictelor de interese.
Consilierul de etică şi atribuțiile compartimentului de resurse umane: rol, documente, raportări şi răspundere.
Gestionarea conflictelor de interese şi incompatibilităților; sistemul de raportare.
Planul de integritate: Realizarea Planului de Integritate; Dispoziția de aprobare a Planului de Integritate; Procesul-verbal de instruire anticorupție; Incidentele de integritate posibile şi prevenția.
Mecanisme de elaborare şi implementare, obiective, măsuri, resurse şi indicatori, oportunităţi, în cadrul Strategiei Naționale Anticorupție, SNA, 2021-2025.
Metode de anticorupţie care pot fi utilizate pentru buna implementare a proiectelor finanţate din fonduri europene;
Avertizori în interes public. Ce este o raportare în interes public? Modalități de raportate. Protecția avertizorilor în interes public.
Implementarea măsurilor pentru prevenirea și combaterea corupției în organizație:
• Raportul de evaluare a riscurilor și vulnerabilităților la corupție și a măsurilor de remediere; Raportul anual de implementare a măsurilor.
Autoevaluarea periodică cu privire la implementarea măsurilor preventive.
Evaluarea internă a sistemului de prevenire a corupției: control şi verificare, în conformitate cu prevederile legislative.
Diagnoza anticorupţie a unei instituţii/organizaţii: proiectarea procedurilor de implementare a măsurilor impuse de legislaţia aplicabilă; selecţia informaţiilor; descrierea activităţii analizate; prezentarea concluziilor; identificarea obiectivelor; stabilirea modalităţilor de îndeplinire a activităţii;
Infracţiuni posibile cu achiziţii publice şi fonduri europene; identificarea neregulilor, prevenire şi combatere; înţelegeri anticoncurenţiale; principiul nediscriminării.
Corupţia privată. Corupţia activă şi corupţia pasivă: „Marea corupţie” şi “Mica corupţie”: analiză şi distincţie; „State Capture” şi „Corupţia administrativă”. Legătura între corupţie şi evaziune fiscală.
Analiza domeniilor cu risc ridicat la corupţie; cauze care favorizează corupţia; gestionarea eficientă a riscurilor.
Aspecte privind creşterea transparenţei instituţionale prin sporirea gradului de disponibilitate a datelor publice.
Distincţia între acele fapte ale funcţionarilor care pot reprezenta infracţiuni de corupţie şi acele fapte care, deşi produc prejudicii, nu reprezintă fapte de corupţie.
Răspunderea civilă şi penală, contravenţii, sancţiuni şi jurisprudenţă.
Studii de caz și analize de situații reale.
Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.