Cursul Expert Accesare Fonduri Structurale şi de Coeziune Europene se adresează persoanelor care doresc perfecţionarea cunoştinţelor în domeniul instrumentelor structurale şi optimizarea timpului necesar îndeplinirii atribuţiilor ce decurg din punerea în aplicare a prevederilor regulamentelor comunitare şi a legislaţiei naţionale, reprezentanţilor instituţiilor publice locale şi centrale, IMM-urilor, coordonatorilor şi asistenţilor de proiecte, precum şi tuturor celor care doresc să dezvolte proiecte prin accesarea de fonduri structurale.
Pe parcursul evenimentului, experienţa lectorului va fi pusă la dispoziţia participanţilor pentru dezvoltarea abilităţilor de scriere a unei cereri de finanţare, stabilirea parteneriatelor, implementare şi management a proiectelor, lucrând pe baza Ghidului Solicitantului şi a elementelor de bună practică.
Cursul Expert Accesare Fonduri Structurale şi de Coeziune Europene vă oferă nu numai dobândirea cunoştinţelor necesare accesării fondurilor, ci şi competenţele necesare dobândirii unui job într-un proiect cu finanţare europeană.
Printe avantajele participării la acest curs organizat de Expert Aktiv Group, se numără faptul că: organizăm cursul pe tot parcursul anului completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației, oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.
De asemenea, acest curs se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate.
Traineri Expert Accesare Fonduri Structurale si de Coeziune Europene
Conf. univ. dr. Laura Elena MARINAŞ – Academia de Studii Economice Bucureşti, specialist practician în accesarea fondurilor europene cu o vastă experiență în scrierea și implementarea de proiecte finanțate integral sau parțial cu fonduri europene și naționale.
AVANTAJE Expert Accesare Fonduri Structurale si de Coeziune Europene
În atenția funcționarilor publici: cursurile corespund art. 479 din Codul Administrativ, care prevede condițiile pentru promovarea în grad profesional.
Pentru participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii, a 5-a taxă de instruire, GRATUIT!
Cazarea şi micul dejun pentru însoţitor.
CERTIFICARE Expert Accesare Fonduri Structurale si de Coeziune Europene
La sfârşitul sesiunii, în urma evaluării, se acordă CERTIFICAT DE SPECIALIZARE A.N.C. pentru ocupaţia de ”EXPERT ACCESARE FONDURI STRUCTURALE ŞI DE COEZIUNE EUROPENE”, Cod COR 242213, însoţit de supliment descriptiv, eliberate în conformitate cu prevederile O.G. 129/2000 republicată, recunoscut de către Ministerul Educaţiei şi Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale. Pentru obţinerea certificatului, participanţii trebuie să facă dovada absolvirii de studii superioare. La cerere, prin completarea formularului de înscriere, se eliberează şi certificatul europass, în conformitate cu Ordinul comun MMFPS/MECTS, nr.4469/12 iunie 2012 şi a Deciziei PE şi CE nr.2241/2004/CE din 2004, în care vor fi înscrise şi competenţele dobândite în legătură cu parcurgerea lucrărilor practice.
Tematica
Expert Accesare Fonduri Structurale si de Coeziune Europene
Prezentarea cadrului general: Instituții implicate, mecanism de accesare, documente de programare.
Cadrul de programare european 2021-2027/2014-2020.
Prezentare și analiza Programelor Operaționale și Complementare:
Analiza strategiei proiectului; formularea scopului și a obiectivelor proiectului.
Elementele esenţiale specifice privind Ghidul Solicitantului; elementele specifice cererii de finanțare; aplicaţii practice.
Identificarea ideii de proiect: Analiza necesităților; Diagrama arborele problemelor; Analiza S.W.O.T.; Indentificarea stakehoderilor.
Pregătirea proiectului: Ghidul solicitantului; Planul de afaceri; Cererea de finanțare; Documentele suport ale proiectului; Identificarea criteriilor de eligibilitate; Stabilirea obiectivelor proiectului; Întocmirea bugetului; Sursele de finanțare ale proiectului; Sustenabilitatea proiectului; Echipa şi partenerii proiectului.
Tehnici şi metode de elaborare a graficului Gantt – aplicaţii practice.
Etapa de evaluare a proiectului: Verificarea conformității; Verificarea eligibilității; Verificarea tehnico-economică; Clarificarea eventualelor solicitări suplimentare; Formularea unei contestații; Semnarea contractului de finanțare.
Oportunități de finanțare din fonduri europene 2021-2027/2014-2020…
Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.