Cursul Legislaţia Muncii,  Salarizarea, Revisal  are ca obiectiv principal însuşirea cunoştinţelor pentru asigurarea aplicării corecte a prevederilor legale privind raporturile colective şi individuale de muncă.Asigură consilierea privind noile modificări legislative şi tendinţe pe piaţa muncii, prevenirea eventualelor abuzuri, pornind de la faptul că numeroase aspecte ce țin de dreptul muncii, legislația muncii și managementul resurselor umane sunt reglementate și de alte acte normative care armonizează prevederile din Codul Muncii, cu toate modificările la zi.

Acest curs beneficiază de experiența lectorilor și este pusă la dispoziția participanților pentru o analiză și dezbatere riguroasă inclusiv pentru cazurile specifice privind raporturile de muncă reglementate prin legi speciale, pornind de la faptul că legislația se modifică și se completează într-un ritm alert.
Codul Muncii actualizat, reglementat de Legea nr. 53/2003, analizează domeniul raporturilor de muncă, modul în care se efectuează controlul aplicării reglementărilor din domeniul raporturilor de muncă, precum şi jurisdicţia muncii. Prevederile actualului Cod al Muncii, se aplică şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, legislația muncii suferind în această perioadă modificări profunde, cu un impact deosebit asupra activității companiilor și mai ales a departamentelor juridic și de resurse umane. În ultima perioadă, s-au modificat și prevederile REVISAL, Registrul de evidență a salariaților, foarte important a fi cunoscute de personalul care își desfășoară activitatea în domeniu.

La cursul Legislaţia Muncii,  Salarizarea, Revisal vor fi analizate prin comparație, modificările introduse prin noua legislație față de prevederile vechilor acte normative. Este un curs absolut necesar și deosebit de important pentru orice organizație, agent economic sau instituție publică care are obligativitatea de a implementa, gestiona și dezvolta un sistem al resurselor umane corect din punct de vedere legislativ.

Printre avantajele participării la acest curs organizat de Expert Aktiv Group, se numără faptul că: aceste cursuri sunt organizate pe tot parcursul anului completate cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației, oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.

De asemenea, cursul  se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate, într-o atmosferă de studiu și socializare deosebite.

Traineri Legislaţia Muncii, Salarizare, Revisal

dr.EDUARD NICOLAU, specialist în legislaţia muncii şi elaborare de strategii, formator cu experienţă didactică şi activitate în cadrul Direcției Control Relații de Muncă, Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale şi Persoanelor Vârstnice, lector la Facultatea de Administrație şi Afaceri, Universitatea Bucureşti până în 2014.

AVANTAJE Legislaţia Muncii, Salarizare, Revisal

În atenția funcționarilor publici: cursurile corespund art. 479 din Codul Administrativ, care prevede condițiile pentru promovarea în grad profesional.
Pentru participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii, a 5-a taxă de instruire, GRATUIT!

Cazarea şi micul dejun pentru însoţitor.

CERTIFICARE Legislaţia Muncii, Salarizare, Revisal

Se eliberează Certificat de participare și competențe emis în baza tematicii abordate și a legislației, de către furnizorul de formare profesională.

Tematica
Legislaţia Muncii, Salarizare, Revisal

INTERPRETĂRI ŞI SOLUŢII LA NOILE MODIFICĂRI LEGISLATIVE:
Practica obligaţiilor angajatorului şi ale angajatului în legătură cu digitalizarea relațiilor de muncă.
Modificări la Legea nr.53/2003 (Codul muncii), aplicabile în anul 2024: proiectarea fişelor de post; regimul de muncă cu timp redus, Kurzabeit, şomajul tehnic, dar şi ajutorul pentru telemuncă.
Noi dispoziții ale Codului Muncii, privind: concediul paternal, vouchere de vacanță (şomaj tehnic, reducere program, concediu fără salariu, reglementări speciale, programe individualizate de muncă etc.).
Noi aspecte privind proiectarea fişelor de post.
Noua lege a dialogului social. Noi reguli privind negocierea colectivă.
Noi aspecte privind clauzele contractuale, referitoare la: locul muncii; cazul lucrătorilor mobili; tratamentul fiscal al indemnizaţiei de mobilitate; drepturile salariaţilor pe durata deplasărilor; mobilitatea şoferilor; etc.
Flexicuritatea, ca şi angajament la o învățare de lungă durată;
Principiul nediscriminării și egalității de șanse; măsurile pentru promovarea egalității de șanse şi de tratament pentru eliminarea formelor de discriminare.
Modificările aduse de legislația privind completarea CIM:
• noi termene pentru încheierea și transmiterea CIM/ actele aditionale; timpul de muncă; contracte cu timp parțial; concediul de creștere copil;
• noi reguli cu privire la sistarea și reluarea activității; reluarea ilegală a activității după suspendare; evidențe speciale pentru salariații mobili.
Vouchere de vacanță: acordare, gestionare, decontare, înregistrare, amânare.
PROBLEME ÎN PRACTICĂ PRIVIND SALARIZAREA: modificări legislative în planul achitării drepturilor salariale; modificări în materia salarizării bugetare; procedura de reevaluare a locurilor de muncă în condiții speciale.
Noua versiune REGES/REVISAL, 6.0.8/6.0.9: înregistrarea oricăror contracte suspendate, indiferent de normă (respectând temeiurile și regulile de suspendare) sau a oricăror contracte active cu normă întreagă, pentru un angajat acoperind diverse scenarii, cum ar fi:
• un singur contract cu normă întreagă la același angajator, mai multe contracte active cu normă întreagă la angajatori diferiți, etc.; .
• declarația L153 în format electronic; aspecte care pot cauza probleme tehnice şi de funcționare ale aplicației;
• completarea informațiilor privind contractele; Nomenclatorul temeiului de suspendare; actualizarea informațiilor şi adăugarea unor validări noi; mutare, suspendare, detaşare contracte.
Contravenții privind REVISAL: neînregistrarea în REVISAL a elementelor CIM; nerespectarea termenelor de înregistrare; sancțiuni şi contestarea acestora.
Regulamentul intern; Managementul conflictelor de muncă; concilierea;
Actele de control ale inspecţiei muncii şi căile de atac; reprezentarea extrajudiciară a angajatorilor/patronatelor/sindicatelor în relația cu autoritățile.
Jurisprudenţa în materie de concediere. Concilierea conflictelor, cercetarea abaterilor disciplinare şi soluţii practice, soluţionarea cererilor angajaţilor.
Efectele juridice ale suspendării CIM; efectele asupra procedurii disciplinare.
Răspunderea disciplinară în raporturile de muncă şi de serviciu; cercetarea disciplinară; Răspunderea patrimonială în raporturile de muncă şi răspunderea civilă a funcţionarilor publici; proceduri legale; Răspunderea contravenţionlă şi penală în raporturile de muncă şi serviciu.
Norme SSM: consemnarea corectă a evenimentelor la locul de muncă; instruire periodică versus instruire suplimentară.

Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.

TARIF DE INSTRUIRE - 1.000 (exclusiv TVA) LEI/PARTICIPANT

Include mapă de lucru, suport de curs în format electronic şi coffee break pe toată perioada de desfăşurare a evenimentului.

TARIF SERVICII HOTELIERE * - HOTEL SINAIA: 2.750 LEI/PARTICIPANT (TVA inclus)

Include cazarea în cameră dublă în regim single și pensiunea completă pe toată durata evenimentului. Pentru servicii hoteliere suplimentare, contactaţi coordonatorul de curs!

TERMEN DE ÎNSCRIERE: 31/10/2024

Informaţii suplimentare pot fi solicitate la coordonatorul de curs Nadina COJOCARU – 0753.025.978 , 021.311.71.01, 0234.313.320,
e-mail: office@expertaktiv.ro, eag.bucuresti@gmail.com, expert_audit_group@hotmail.com.

DESCARCA FORMULAR INSCRIERE