Cursul Managementul Mediului și al Deșeurilor, are caracter practic, fiind abordat sub formă de aplicaţii, analiză a problemelor, identificarea soluţiilor, aplicarea politicilor de mediu.
Acest curs se adresează responsabililor cu managementul de mediu, reprezentanţilor autorităţilor, companiilor, organizaţiilor generatoare/producătoare/colectoare etc. de deşeuri . Responsabilul de mediu se ocupă de întocmirea documentaţiei pentru obţinerea avizelor de mediu şi de transmiterea raportărilor către Agenția de Mediu și în acest sens îşi poate asuma realizarea şi îndeplinirea de planuri pentru reducerea poluării şi chiar implementarea unor sisteme de management de mediu. Nu în ultimul rând responsabilul de mediu trebuie să cunoască și regimul sancționator al neregulilor în cadrul sistemului de management pornind de la faptul că legislația se află în continuă schimbare. La criza economico – financiară mondială, ale cărei consecinţe le trăim în prezent, sau criza politică din multe state ale lumii, trebuie să adăugăm şi una de mediu, alarmantă şi periculoasă pentru generaţiile actuale, dar mai ales pentru cele viitoare. Problematica viitorului constă în informarea eficientă privind evidenţierea pericolelor pe care le antrenează nerespectarea legislației în vigoare, informarea factorilor de decizie şi a publicului cu privire la adevărata valoare economică a unor ecosisteme sănătoase. Problemele ecologice și de mediu, sunt la acest moment prioritare în cadrul organizațiilor, a agenților economici, a entităților publice, a companiilor naţionale şi internaţionale, o sarcină nu doar morală ci și majoră.
La cursul Managementul Mediului și al Deșeurilor vor fi analizate prin comparație, modificările introduse prin noua legislație față de prevederile vechii legislații, precum și a legislației europene necesar a fi armonizată. Este un curs absolut necesar și deosebit de important pentru orice instituție publică care are obligativitatea de a implementa, gestiona și dezvolta un sistem de management și control al problemelor de mediu.
Avantajele participării la cursul Managementul Mediului și al Deșeurilor organizat de Expert Aktiv Group, este faptul că acesta este organizat pe tot parcursul anului, completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației privind gestiunea problemelor de mediu și al deșeurilor, că oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, că avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, că oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.
De asemenea, cursul Managementul Mediului și al Deșeurilor, se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate, într-o atmosferă deosebită de socializare.
Traineri
Managementul Mediului și al Deșeurilor
• Cristian TEODOR, doctor în economia mediului, ASE Bucureşti; specialist practician în documentarea și managementul problemelor de mediu şi al deşeurilor;
• specialişti din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.
CERTIFICARE Managementul Mediului și al Deșeurilor
Se eliberează Certificat de patricipare și competențe emis în baza tematicii abordate și a legislației, de către furnizorul de formare profesională.
Tematica
Managementul Mediului și al Deșeurilor
Stabilirea și analiza corelațiilor noului cadru legislativ general aplicabil managementului deșeurilor și protecției mediului:
• prevenția ca prim pas în ierarhia deșeurilor; rapoarte și documente;
• generatorul de deșeuri; încetarea statutului de deșeu;
• încadrarea de către ANPM, pe tip de deșeu, prin intermediul laboratorului de referință sau prin intermediul altor laboratoare acreditate, a deșeurilor ce fac obiectul unor cauze penale;
• răspunderea extinsă a producătorilor/importatorilor;
• obligația desemnării unui responsabil privind managementul deșeurilor pentru orice generator de deșeuri sau activități care gestionează deșeurile.
Evaluarea impactului (cauza ilicită) asupra mediului sau asupra vieții, integrității corporale sau sănătății, în funcție de:
• numărul de obiecte considerate deșeuri și vizate de actul de conduită ilicit;
• cantitatea sau volumul deseurilor vizate de actul de conduită ilicit;
• determinarea unui impact asupra mediului ce nu poate fi neglijat, modificarea, chiar și într-o proporție mică, a calității apei, solului sau subsolului din aria vizată de actul de conduită ilicit;
• îndeplinirea condiției de cantitate sau de impact asupra mediului ce nu poate fi neglijat atunci cand pentru înlăturarea efectului actului de conduită ilicit este necesar un efort ce implică un cost de orice natură.
Acte de reglementare şi noi aspecte legislative privind:
Legea nr.17/2023 privind regimul deșeurilor.
Legea nr.42/2023 privind aprobarea procedurii de pregătire pentru reutilizare a deșeurilor de echipamente electrice şi electronice.
Legea 211/2011 a deşeurilor, obligaţii, atribuţii, responsabilităţi ale părţilor implicate, cu toate modificările și completările la zi; etc.
Procedura de înregistrare a producătorilor în SGR (Sistemul de garanție returnare ambalaje primare);
Înființarea, gestiunea şi delegarea gestiunii serviciului public inteligent alternativ pentru procesarea apelor uzate;
Programul de management de mediu; măsurarea şi comunicarea performanţei de mediu pe durata ciclului de viaţă a produselor şi organizaţiilor (PEF şi OEF); bilanţuri de mediu; evaluarea şi raportarea performanţelor; auditul de mediu; taxa de depozitare vs. taxa de salubritate; reducerea progresivă a eliminării prin depozitare a deșeurilor care pot fi reciclate sau valorificate
Taxa pentru vânzarea deşeurilor: procent, deținători de deşeuri/colectori (valorificatori) şi obligațiile acestora.
Taxa pentru depozitare a deşeurilor la groapa de gunoi; ECOtaxa; Implementarea SIATD; asigurarea trasabilității, utilizarea de către OIREP.
Deşeuri municipale şi asimilabile, deşeuri sanitare şi deşeuri de producție. Eficientizarea acțiunilor de generare și gestionare a deșeurilor: pregătirea pentru reutilizare; reciclarea; valorificarea energetică.
Procedura de autorizare, avizare anuală şi de retragere a dreptului de operare a organizațiilor care implementează obligațiile privind răspunderea extinsă a producătorului; plata contribuției pentru eliminarea deşeurilor municipale prin depozitare în depozite autorizate;
Trasabilitatea deșeurilor: planul de monitorizare (deșeuri nepericuloase, periculoase); transportul/ eliminare/ documente necesare.
Categorii de deșeuri și cerințe legale specifice (colectare): deșeuri municipale (inclusiv deșeuri compostabile), deșeuri industriale, deșeuri din construcții și din instituții publice, ambalaje, deșeuri medicale, amestecuri radioactive, baterii și acumulatori, deșeuri animale;
Gestionarea deşeurilor, reglementate prin acte normative speciale.
Rapoarte şi documente privind gestiunea deşeurilor.
Tehnici de organizare a arhivei operatorului economic (pe o perioadă de 3 ani, iar în cazul transportatorului de deşeuri pentru minim 12 luni).
Registrul de evidență a deșeurilor. Nereguli și infracţiuni în problematica gestionării deşeurilor; sancţiunile contravenţionale;
Organizarea activităţii de monitorizare a factorilor de mediu. Autorizaţia de mediu/Autorizaţia integrată de mediu şi transmiterea rezultatelor monitorizării.
Derularea evaluării strategice de mediu (SEA), a evaluării impactului asupra mediului (EIA).
Autorizații și avize de mediu.
Elaborarea și desfăşurarea programului de audit intern privind mediul.
Programul de management de mediu; Planul de monitorizare a factorilor de mediu: înregistrările de mediu; etapizarea monitorizării permanente.
Evaluarea riscului și prevenirea efectelor în cazul accidentelor de mediu: planul de măsuri de prim ajutor în cazul unui accident de mediu; planul de prevenire a poluării accidentale.
Sustenabilitatea: avantajele sustenabilității, investițiile “verzi”; instrumente ale Performanţei de Mediu: EMAS; etichetarea ecologică; ISO 14001.
Fondul de mediu: raportarea, acte, avize şi declaraţii; procente şi metode de calcul pentru obligaţiile către fondul de mediu.
Evaluarea impactului asupra mediului a proiectelor publice şi private;
Controlul activităţii de mediu, sancţiuni şi contravenţii; răspundere juridică.
Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.