Cursul Managementul și Gestiunea Problemelor de Mediu este autorizat ANC și are caracter practic, fiind abordat sub formă de aplicaţii, analiză a problemelor, identificarea soluţiilor, aplicarea politicilor de mediu.

Cursul Managementul și Gestiunea Problemelor de Mediu se adresează responsabililor cu managementul de mediu, persoanelor care lucrează în domeniul gestionării problemelor de mediu. Responsabilul de mediu se ocupă de întocmirea documentaţiei pentru obţinerea avizelor de mediu şi de transmiterea raportărilor către Agenția de Mediu și în acest sens îşi poate asuma realizarea şi îndeplinirea de planuri pentru reducerea poluării şi chiar implementarea unor sisteme de management de mediu. Nu în ultimul rând responsabilul de mediu trebuie să cunoască și regimul sancționator al neregulilor în cadrul sistemului de management pornind de la faptul că legislația se află în continuă schimbare. La criza economico – financiară mondială, ale cărei consecinţe le trăim în prezent, sau criza politică din multe state ale lumii, trebuie să adăugăm şi una de mediu, alarmantă şi periculoasă pentru generaţiile actuale, dar mai ales pentru cele viitoare. Problematica viitorului constă în informarea eficientă privind evidenţierea pericolelor pe care le antrenează nerespectarea legislației în vigoare, informarea factorilor de decizie şi a publicului cu privire la adevărata valoare economică a unor ecosisteme sănătoase. Problemele ecologice și de mediu, sunt la acest moment prioritare în cadrul organizațiilor, a agenților economici, a entităților publice, a companiilor naţionale şi internaţionale, o sarcină nu doar morală ci și majoră.

La cursul Managementul și Gestiunea Problemelor de Mediu vor fi analizate prin comparație, modificările introduse prin noua legislație față de prevederile vechii legislații, precum și a legislației europene necesar a fi armonizată. Este un curs absolut necesar și deosebit de important pentru orice instituție publică care are obligativitatea de a implementa, gestiona și dezvolta un sistem de management și control al problemelor de mediu.

Avantajele participării la cursul Managementul și Gestiunea Problemelor de Mediu organizat de Expert Aktiv Group, este faptul că acesta este organizat pe tot parcursul anului, completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației privind gestiunea problemelor de mediu și al deșeurilor, că oferim suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, că avem cei mai buni lectori specializați în domeniu, că oferim cel mai bun raport calitate/preț și nu în ultimul rând, atmosfera creată pe parcursul desfășurării evenimentului este deosebită, interactivitatea fiind caracteristica de bază, iar dacă veniți pentru a găsi răspuns la întrebările dumneavoastră, v-ați orientat foarte bine.

De asemenea, cursul Managementul și Gestiunea Problemelor de Mediu , se desfășoară la munte, la mare, în locațiile propuse de dumneavoastră, în țară sau străinătate, într-o atmosferă deosebită de socializare.

Traineri Curs Managementul şi Gestiunea Problemelor de Mediu

• specialist practician în documentarea și managementul problemelor de mediu şi al deşeurilor; • specialişti din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

AVANTAJE Curs Managementul şi Gestiunea Problemelor de Mediu

În atenția funcționarilor publici: cursurile corespund art. 479 din Codul Administrativ, care prevede condițiile pentru promovarea în grad profesional.
Pentru participarea a 4 PERSOANE din cadrul aceleiaşi organizaţii, a 5-a taxă de instruire, GRATUIT!

Cazarea şi micul dejun pentru însoţitor.

CERTIFICARE Curs Managementul şi Gestiunea Problemelor de Mediu

La sfârşitul sesiunii, în urma evaluării, se acordă CERTIFICAT DE SPECIALIZARE pentru ocupaţia „RESPONSABIL DE MEDIU”, Cod COR 325710, însoţit de supliment descriptiv în care sunt înscrise competenţele dobândite. Certificatele sunt eliberate în conformitate cu prevederile O.G. 129/2000 republicată.

Tematica
Curs Managementul şi Gestiunea Problemelor de Mediu

ANALIZĂ ȘI APLICAȚII PRACTICE PRIVIND:
Identificarea şi gestionarea cerinţelor legale de mediu; rolul responsabilului de mediu:
• elaborarea programului de management de mediu;
• metode pentru măsurarea şi comunicarea performanţei de mediu pe durata ciclului de viaţă a produselor şi organizaţiilor (PEF şi OEF);
• elaborarea programului de monitorizare a factorilor de mediu; studii de impact; bilanţuri de mediu; evaluarea şi raportarea performanţelor;
• elemente de bază privind auditul de mediu.
• calcul taxe și contribuții la fondul pentru mediu;
• exercitarea atribuțiilor inspectorilor Administrației Fondului de Mediu;
• taxa de depozitare vs. taxa de salubritate.
Autorizații și avize de mediu: întocmire, analiză și aplicații practice

Pentru tematică şi lucrările practice complete vă rugăm să descărcaţi oferta sau să contactaţi organizatorul.

Momentan cursul nu este disponibil. Pentru mai multe detalii contactati specialistii nostri la telefon: 0753.025.978 sau e-mail: office@expertaktiv.ro.