Cautare in site
x inchide

Managementul Bugetelor

Cursul Managementul bugetelor este autorizat ANC și se adresează persoanelor care desfăşoară activitatea în cadrul compartimentului financiar-contabil din cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi modificări legislative în practica elaborării bugetelor anului 2022.

Pe parcursul desfăşurării cursului Managementul bugetelor se vor găsi soluții privind aplicabilitatea suportului legal care reglementează administrarea, gestionarea şi utilizarea tuturor categoriilor de surse şi resurse bugetare, care să genereze eficienţă, eficacitate şi performanţă în elaborarea şi implementarea bugetelor.

Printre avantajele participării la cursul Managementul bugetelor organizat de Expert Aktiv Group, se numară faptul că noi suntem cei care organizăm acest curs pe parcursul întregului an, completat cu tot ceea ce apare nou în domeniul legislației, oferind suport de curs actualizat de lector la fiecare sesiune, că avem cei mai buni lectori specializați în domeniu și oferim cel mai bun raport calitate/preț.

Calendar cursuri

lun
mar
mie
joi
vin
sâm
Dum
l
m
m
j
v
s
d
30
31
1
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
24
25
26
27
28
29
30
1
2
3
02 iun.
Cursul Auditul Intern în Sectorul Public este autorizat ANC și se adresează auditorilor care își desfășoară activitatea în cadrul compartimentelor de audit din sectorul public, [...]
23 iun.
Cursul Managementul Prevenirii şi Combaterii Corupţiei este autorizat ANC și dorește dobândirea de competenţe privind cunoaşterea şi înţelegerea cadrului legal şi instituţional în domeniul promovării [...]
Events on 02/06/2022
02 iun.
Events on 23/06/2022