Cautare in site
x inchide

Cursuri domeniul juridic

Domeniul juridic în România, este unul dintre domeniile în care studiile de bază sunt foarte importante, un loc de muncă în domeniu juridic fiind condiționat de deținerea unei diplome sau de obținerea ei, dar și de specializarea/perfecționarea în domeniul juridic pentru rămânerea într-un post specific materiei juridice. Fiecare meserie în domeniul juridic este reglementată separat, dar toate au același obiectiv, acela de a aplica legislația în litera și spiritul ei, așa cum a gândit-o legiuitorul.

Avantajele participării la cursurile din domeniul juridic:
• cei mai buni lectori, formatori recunoscuți, implicați în procese decizionale, a căror expertiză este pusă la dispoziția participanților printr-o bogată cazuistică.
• cele mai bune locații de desfășurare a cursurilor.
cursurile din domeniul juridic sunt susținute prin logistică de cea mai bună calitate; pentru cursurile desfășurate în spațiul UE, se asigură traducere simultană.
• participantul la cursurile din domeniul juridic primește suport de curs în acord cu cele mai noi modificări legislative fiind un real sprijin în activitatea ce urmează a fi desfășurată.
• taxe de participare competitive din punctul de vedere al raportului calitate/preț.
• la participarea a 4 persoane din cadrul unei organizații, a 5 a persoană are gratuitate la taxa de instruire.
• dacă participantul solicită serviciile suport (cazare și masă) prin intermediul agenției noastre, Expert TOUR, oferim avantaje deosebite și însoțitorului său.

URMĂTOARELE CURSURI DIN DOMENIUL JURIDIC

Contractul: Încheiere, Modificare, Încetare şi Efecte

24.04 - 27.04 Hotel Sinaia, Sinaia
Cursul Contractul: încheiere, modificare, încetare și efecte se adresează atât personalului cu pregătire juridică cât și celor din domeniul economic pentru a cunoaște problematica gestionării contractelor, inclusiv cele de achiziții publice....
DETALII

NEGOCIEREA CONTRACTULUI

09.05 - 11.05 Hotel Ramada Sibiu, Sibiu
Cursul privind NEGOCIEREA CONTRACTULUI. Clauze de prevenire/diminuare a riscurilor generate de încalcarea contractului, se adresează juriştilor, avocaţilor, angajaţilor cu pregătire juridică, aparţînând diverselor organizaţii şi companii, societăţilor comerciale şi instituţiilor...
DETALII

Calendar cursuri

lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
27
28
29
12:00 AM - Codul Muncii
31
1
2
3
4
5
7
8
9
10
11
12
14
15
16
17
18
19
21
22
23
24
25
26
28
1
2
30 ian.
30/01/2025 - 02/02/2025    
0:00
Cursul Codul Muncii aduce în dezbatere, analiza celor mai recente modificări legislative ale Codului Muncii, ca sprijin al salariaților din domeniul resurselor umane, al inspecției [...]
06 feb.
06/02/2025 - 09/02/2025    
0:00
Cursul privind Aspecte Practice privind Redactarea Clauzelor Contractuale, se adresează juriştilor, avocaţilor, angajaţilor cu pregătire juridică, aparţînând diverselor organizaţii şi companii, societăţilor comerciale şi instituţiilor [...]
06 feb.
Cursul Management Resurse Umane are ca obiectiv însuşirea cunoştinţelor pentru asigurarea aplicării corecte a prevederilor legale privind întocmirea contractelor de muncă, raporturile colective şi individuale de [...]
13 feb.
13/02/2025 - 16/02/2025    
0:00
Cursul Legislaţia Muncii,  Salarizarea, Revisal  are ca obiectiv principal însuşirea cunoştinţelor pentru asigurarea aplicării corecte a prevederilor legale privind raporturile colective şi individuale de muncă.Asigură [...]
20 feb.
Cursul  Identificarea, Evaluarea și Stabilirea Măsurilor de Gestionare a Riscurilor în Cadrul Unei Entități Publice se adresează managementului şi angajaților din entitățile publice, dar şi auditorilor [...]
20 feb.
Cursul Încheierea Exercițiului Bugetar al Anului 2024  se adresează persoanelor care-şi desfăşoară activitatea în cadrul compartimentului financiar-contabil din instituţiile publice interesate de aplicabilitatea celor mai [...]
20 feb.
Cursul Securitate Cibernetică Organizațională se adresează celor care iși doresc să dobandească  abilități și noțiuni specifice de Securitate Cibernetică și să aiba o viziune de [...]
27 feb.
27/02/2025 - 02/03/2025    
0:00
Cursul Auditul Intern în Sectorul Public  se adresează auditorilor care își desfășoară activitatea în cadrul compartimentelor de audit din sectorul public, persoanelor care doresc să [...]
27 feb.
Cursul Comunicarea Strategică – Transparență și Impact se adresează managerilor, departamentelor, compartimentelor de comunicare din cadrul organizațiilor, firme private, companii, autorități publice, locale, departamentelor de [...]
27 feb.
27/02/2025 - 02/03/2025    
0:00
ŞCOALA DE ACHIZIŢII PUBLICE, organizată de REVISTA DE ACHIZIŢII PUBLICE, vă invită să participaţi la cursul cu tema: ACHIZIŢII PUBLICE Cursul Achiziții Publice se adresează: [...]
Events on 30/01/2025
30 ian.
30 ian. 25
Sinaia
Events on 06/02/2025
Events on 13/02/2025
13 feb.
Events on 27/02/2025
27 feb.
27 feb. 25
Poiana Braşov
27 feb.
27 feb. 25
Poiana Braşov