Cautare in site
x inchide

Regulamentul General pentru Protecția Datelor Personale (GDPR) aplicabil sistemului sanitar

Adaugat la

La 25 mai 2018 a intrat în vigoare Regulamentul General pentru Protecția Datelor Personale (GDPR) și de aici consecințele neregulilor aplicării prevederilor cu dificultate, având ca și consecință aplicarea amenzilor prevăzute pentru nerespectarea confidențialității informațiilor despre pacienții sau angajații din cadrul organizațiilor din sistemul medical.

În cadrul cursului Protecţia datelor cu caracter personal, veți afla și despre impactul Regulamentului General pentru Protecția Datelor Personale (GDPR) asupra cabinetelor medicale, informații care intră în categoria „date personale” în cazul unui cabinet medical, tehnici și metode privind procedura de răspuns la o solicitare a unui pacient privind protecția datelor sale personale și nu în ultimul rând obligațiile persoanei desemnate ca responsabil cu protecția datelor personale, DPO.
Conform unui amendament adoptat recent de plenul Camerei Deputaților, prelucrarea datelor cu caracter personal și special este permisă partidelor politice și organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, ONG-urilor, în vederea realizării obiectivelor acestora, fără consimțământul expres al persoanei vizate, dar cu condiția următoarelor garanții: informarea persoanei vizate, garantarea dreptului de rectificare și ștergere la solicitare, garantarea transparenței informațiilor, a comunicărilor și a modalităților de exercitare a drepturilor persoanei vizate.
Pentru mai multe informații, soluții și interpretări legislative, va invităm să participați la cursul: Protecţia datelor cu caracter personal.

Calendar cursuri

lun
mar
mie
J
vin
S
D
l
m
m
j
v
s
d
30
31
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
17
18
19
20
21
22
12:00 AM - Dialogul Social
24
25
26
27
28
29
12:00 AM - Codul Muncii
31
1
2
16 ian.
16/01/2025 - 19/01/2025    
0:00
Cursul  Riscurile şi Răspunderea pentru Încălcarea Obligațiilor Contractuale se adresează juriştilor, avocaţilor, angajaţilor cu pregătire juridică, aparţinând diverselor organizaţii şi companii, societăţilor comerciale şi instituţiilor [...]
16 ian.
Cursul Contabilitate Bugetară și Management Financiar, se adresează persoanelor care desfăşoară activitatea în cadrul compartimentului financiar-contabil din cadrul instituţiilor publice interesate de aplicabilitatea celor mai noi [...]
23 ian.
23/01/2025 - 26/01/2025    
0:00
Cursul Dialogul social va aduce in dezabatere Dispozițiile legale aplicabile în materie sau cu trimitere la materia dialogului social: Legea privind dialogul social, Codul muncii, [...]
30 ian.
30/01/2025 - 02/02/2025    
0:00
Cursul Codul Muncii aduce în dezbatere, analiza celor mai recente modificări legislative ale Codului Muncii, ca sprijin al salariaților din domeniul resurselor umane, al inspecției [...]
Events on 23/01/2025
23 ian.
23 ian. 25
Sinaia
Events on 30/01/2025
30 ian.
30 ian. 25
Sinaia